MINUK i-a permis ministrului sârb pentru Kosovo, Slobodan Samardzici, să intre pe teritoriul noului stat, după ce acesta a acceptat condițiile forțelor ONU, după ce anterior i se interzisese accesul în fosta provincie sârbă, relatează cotidianul Blic în ediția online.
Condițiile pe care Joachim Ruecker, comandantul MINUK, le-a impus au fost ca Samardzici să se distanțeze de violențe și ca cei doi să se întâlnească în Priștina. Ruecker a mai spus că legătura guvernului sârb cu rezoluția 1.244 a CS al ONU nu este clară pentru el și că sunt necesare clarificări suplimentare. Ruecker a confirmat luni că după ce Samardzici a fost anunțat că îi este intrezis accesul pe teritoriul Kosovo a primit un telefon. "M-a sunat în cursul serii, la fel ca alte câtvea persoane, și mi-a cerut să-i spun condițiile pentru a putea intra în Kosovo", a spus comandantul MINUK. "I-am cerut de asemenea, să confirme dacă scopul vizitei sale este de a promova pacea în rândul sârbilor din Kosovo pe care vrea să-i viziteze. I-am cerut să ne întâlnim în Priștina pentru a-i spune ce cred eu despre ultimele sale afirmații. Ambele condiții au fost îndeplinite.
La rândul său, ministrul sârb a condamnat violențele, precizând însă că mai gravă este încălcarea legii internaționale.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro
Â